În 1924, prin străduinţele Asociaţiei Astra, este inaugurată casa memorială Avram Iancu, în aceeaşi clădire în care s-a născut şi a trăit unul dintre principalii conducătorii ai revoluţiei de la 1848-1849.

Clădirea a fost ridicată pe la 1800 de către părinţii acestuia, Alexandru şi Maria Iancu. Avram Iancu o donează prin testament în 1850 statului roman, cu scopul de a se înfiinţa o Academie de Drept.

Casa este un monument de arhitectură populară, fiind o clădire tipic moţească, construită pe o fundaţie de piatră cu pereţii de lemn, bătuţi cu şipci, tencuiţi şi văruiţi. Cele două camere şi “târnatul” sunt protejate de un acoperiş în patru ape, terminat cu patru arcade semicirculare, mai înalt de doua ori şi jumătate decât pereţii clădirii şi acoperit cu şindrilă de brad. În 1924, au fost construite anexe pe lângă casă, în care până în 1972, a funcţionat şcoala primară din satul Inceşti. Materialul folosit la construirea lor a fost tot lemnul, pentru a se armoniza cu casa veche. În 1972, la centenarul morţii lui Avram Iancu, complexul a fost reorganizat, în anexe fiind amenajate expoziţii de istorie şi etnografie.

În cadrul casei memoriale Avram Iancu sunt reconstituite încăperile originale, păstrându-se un număr mare de obiecte autentice: masa, laviţe, scaune, podişori, blide, icoane, chindee, fotografii şi documente de familie. Sunt expuse obiecte personale ale lui Avram Iancu: leagănul, fluierul, sabia, briciul, armele, drapelele, portrete executate de diferiţi artişti, printre care o copia a portretului executat de Barbu Iscovescu.

Într-o anexă, a fost organizată o expoziţie de istorie şi etnografie. Primele săli sunt dedicate evenimentele premergătoare revoluţie de la 1848, prin manifestările revoluţionare din timpul mişcării lui Sofronie şi răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan. Sunt urmărite apoi copilăria şi anii de studii ai lui Avram Iancu la şcolile din Zlatina, Cluj şi Târgu Mureş. Sălile sunt organizate într-o ordine cronologică, plecând de la perioada în care Avram Iancu devine conducătorul revoluţiei armate, eroul munţilor, ajungând la perioadă 1850-1853 şi ultima etapă, exilul său în munţi. Evenimentele şi faptele lui Avram Iancu sunt redate prin numeroase documente, portrete, arme, relatări. Multitudinea de portrete realizate de-a lungul vieţii sale stau mărturie a evoluţiei destinului său. În finalul expoziţie, ne apare un Avram Iancu văzut din perspectiva conştiinţelor generaţiilor şi importanţa pe care lupta sa a avut-o pentru evoluţia statului român.

Expoziţia de etnografie valorifică piese rare din costumul vechi moţesc, textile de casa şi mobilier de interior. Sunt surprinse ocupaţiile tradiţionale: păstoritul, agricultura, vânătoarea, pescuitul, accentul căzând pe ocupaţia de bază, şi anume, prelucrarea lemnului, ilustrată prin multitudinea de unelte. Totodată este expusă şi o colecţie completă de produse meşteşugăreşti: tulnice, doniţe, ciubere, butoaie. În ultima sală a expoziţie, se poate admira o căruţă cu cobară încărcată cu ciubere, mijlocul de transport clasic al moţilor, cu ajutorul căruia se plimbau prin ţara şi îşi comercializau produsele.

Testamentul lui Avram Iancu:

"Ultima mea voinţa !
Unicul dor al vieţii mele e, sa-mi vad Naţiunea mea fericita, pentru care după puteri am şi lucrat până acuma, durere fără mult succes, ba tocmai acuma cu întristare văd, că speranţele mele şi jertfa adusă, se prefac în nimica. Nu ştiu câte zile mai pot avea; un fel de presimţire pare că mi-ar spune, că viitorul este nesigur. Voesc dara şi hotărât dispun ca, după moartea mea, toată averea mea mişcătoare şi nemişcătoare să treacă în folosul Naţiunii, pentru ajutor la înfiinţarea unei academii de drepturi, tare crezând, că luptătorii cu arma legii vor putea scoate drepturile Naţiunii mele. "

PROGRAM DE VIZITARE

Marţi - Duminică 9:00 - 13:00; 10:00 - 19:00 (vara)
Marţi - Duminică 10:00 - 18:00 (iarna)
Luni: închis