Castelul Pelişor


 
  • Localitatea Sinaia
  • Judeţul Prahova
  • Adresa Aleea Pelesului nr. 2
 

Descriere

Castelul Pelişor este situat în imediata vecinătate a Castelului Peleş. Acesta a fost construit la ordinul Regelui Carol I pentru a fi reşedinţa moştenitorilor săi: Regele Ferdinand şi Regina Maria.

Construirea castelului a început în anul 1899 şi a durat numai 4 ani, astfel în 1903 castelul era terminat. A fost construit după planurile unui arhitect de origine cehă, Karel Liman. În ceea ce priveşte interiorul, Regina Maria a avut o importantă contribuţie, amprenta acesteia văzându-se în majoritatea camerelor castelului, întreaga clădire fiind decorată ca o adevărată reşedinţă regală. Aceste lucruri le putem observa vizitând câteva dintre camerele castelului:

- Camera de Aur – este poate elementul central al castelului, pereţii sunt acoperiţi cu frunze aurite de ciulini – motiv drag reginei, fiind emblema oraşului scoţian Nancy, locul natal al acesteia. În ceea ce priveşte mobilierul întâlnim elemente de decor cu influenţe celtice şi bizantine. Sursa de lumină a încăperii este reprezentată de o cruce celtică agăţată de tavan.

- Biroul Reginei Maria – întregul mobilier al acestei camere este conceput de către Regina Maria. Masa de corespondenţă şi scaunele sunt împodobite cu simbolurile acesteia: crinul şi crucea gamată (svastica).

- Biroul Regelui Ferdinand – biroul este realizat din lemn de nuc şi cuprinde trei panouri, în care au fost sculptate cele trei castele: Peleş, Pelişor şi Foisor.

- Dormitorul de Aur – mobila este din lemn de tei, fiind ulterior aurită. Aceasta a fost realizată după schiţele reginei în cadrul Atelierului de Arte şi Meserii de la Sinaia.

- Holul de Onoare – se remarca prin simplitate, elementul central este reprezentat de sursa de iluminat formată din vitralii.

La Pelişor sunt păstrate câteva dintre lucrările Reginei Maria, şi anume un manuscris pe pergament pictat, realizat în anul 1906 şi acuarele reprezentând crini.

Fiind mai mic decât Peleşul a fost preferat de regi, deoarece le conferea mai mult confort.

PROGRAM DE VIZITARE

Perioada 14 mai - 17 septembrie:

Joi - Duminică 11 - 19
Luni - Miercuri închis

Perioada 18 septembrie - 13 mai:

Miercuri 11 - 17
Joi - Duminică 9 - 17
Luni - Marţi închis

În perioada 15 octombrie – 30 noiembrie, castelul este închis pentru lucrări de întreţinere şi curăţenie.



Publică un nou comentariu